Activitatea Cabinetului de Avocat Dragoș Rohnean se desfășoară cu preponderență în județul Timiș, însă putem asigura asistență juridică și reprezentare a clienților și pe raza județelor Caraș-Severin și Arad.

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

 

Cabinet de Avocat Dragoș Rohnean oferă următoarele servicii juridice în domeniul dreptului administrativ și fiscal, precum:

– consultanță juridică şi reprezentare în fața instanţelor de judecată în cazul revocării, suspendării sau anulării unor acte administrative;
– asistenţă juridică şi reprezentare în faţa autorităţilor publice în faza procedurii prealabile, precum şi în faţa instanţelor de contencios administrativ;
– consultanţă juridică în ceea ce privește taxele şi impozite, indiferent de natura acestora, precum şi găsirea soluţiilor fiscale potrivite cu nevoile clientului;
– asistenţă juridică şi reprezentare juridică în cadrul procedurilor administrative şi judiciare în urma controalelor efectuate de către organele de inspecţie fiscală;
– reprezentare în faţa autorităţilor fiscale şi asistenţă juridică în cazul unor neînțelegeri cu aceste autorităţi;
– reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată, indiferent de grad, în cadrul litigiilor de contencios fiscal.